domenica 30 dicembre 2012

'O cor chius a chiav



Vorrei innalzarti un santuario,
una cappella votiva,
un altare kietsch.
Statuette e collane di rosari,
foto e santini,

ceri rossi e lumini.

Vuless ascì a mpazzì p tè,
e m scetà tutt  ’e matin ’e cinque;
cagnà l’acqua ’e fior,
pulzzà ’e curnic,
appiccià ’e lucell.
T parlà,
t ricr che facc ’e cos che vuò tu,
che ’e pann so spas,
ca cas è in ordine.
Proprio comm chelli vecchie antiche,
cu nu figl frnut tropp ambress,
che rirn e pazzejn cu’ iss
ma parlan sul llor,
e ’o riest ra vit s’o scordn.
Chella malatja ca t fa sta attaccat p semp
a chi nu tien cchiù
e t fa scurdà e te, ro munn.
Invece no, invece “j facc”, “j ric”, “j song…”
So jut e vac p tutt part
ca forz e chi ha saput chiur’r a chiav ‘o cor,
e nun è mpazzut.
 
“Vogl fa tutt cos,
nun m’adda verè mai persa,
mai abbattutta, a llà ngopp.
Aggia riscattà chell ch’essa
nu putev avè e nu putev fa
e l’aggia fa j pi ess”, pensavo.
Tutt che cervell , e co cor chius a chiav,
e rind c stiv sul tu.
S’era fatt astritt astritt,
stritt sul attuorn a te.
E mo… mo vuless ascì a mpazzì p te.
Agg tenut ‘n man, agg fatt chell ch’eva fa,
ma ’e cervell so stanche,
so stanche e tenè ’o cor ind ’e caten.
Mo’ vogl avè ’e pensier chiù bell e chiù assurd,
m vogl rà stu zuccher favs sul j,
m vogl fa scem e c vogl crer’r.
Tutt quant anna ric’r c’aggia pers a cap,
che “non ho retto”.
Anna ric’r c’aggia pers ‘e cervell.
E io… j vogl’ ì cammnann, ’mpazzut e bon,
ind e strad ’e nu paes,
for ’e bar, ngopp ’e cas,
ricenn a tutt quant che ’o sacc,
ch’agg parlat cu te,
che tu stu stai turnann,
e stu scherz è fernut.